Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

SCRIU

on November 10, 2006

deci… de ce scriu eu toate aceste lucruri, senzatii, sentimente? nu e nici dorinta de a ma impartasi cu altii, pentru ca as avea nevoie de o replica, de intelegere, de confirmare si de empatie cu starile mele. nu e nici dorinta de a ma face auzita sau de faptul ca fata in fata nu reusesc sa ma exprim/explic/justific pentru ceea ce fac/spun/gandesc. e o forma de terapie pentru faptul ca nu reusesc sa fiu eu in relatiile mele cu ceilalti. intotdeauna mi-e frica de urmari, mi-e spaima ca as putea sa ma ranesc prea tare si nu as mai putea/nu as mai sti cum sa continuu. frica de esec, de faptul ca pana la urma imi tot caut scuze/explicatii/motivatii ca sa nu traiesc asa cum simt. in interiroul meu, totul ia proportii, orice afirmatii trag dupa ele intregi lanturi de cauze/urmari/circumstante. pentru mine, afirmatiile nu sunt afirmatii, ele intotdeauna aduc dupa sine ceva tragic. sentimentele nu sunt sentimente, nimeni nu e capabil in conceptia mea sa iubeasca neconditionat, nimeni in afara de mine. si aici gresec, pentru ca nici eu nu stiu sa iubesc neconditionat, intotdeauna astept sa mi se ghiceasca orice gand/intentie/dorinta. frustrarea ca nimeni nu ma intelege vine tocmai din faptul ca nu stiu sa ma fac inteleasa. cand scriu, reusesc sa ma decodific, sa ma inteleg, sa ma tratez. imi dau seama ca am obsesii, asteptari prea mari si ca nu dau nimic in schimb, poate doar un orgoliu nemasurat care cere, cere, cere si nu ofera nimic in schimb. stiu ca sunt capabila de lucruri mari in numele unei idei, unui sentiment sau a unei credinte. dar nu stiu sa arat acest lucru. inca mai astept sa apara omul care sa inteleaga, sa ma inteleaga, sa ma scoata din mine si cu care sa pot fi sincera. nu trebuie sa fie vorba de iubire, trebuie sa fie vorba de prietenie, sau poate de amandoua. dintotdeauna am dat vina pe tot felul de lucruri pentru esecurile mele in relatiile cu ceilalti, or, nu e vina nimanui. e de vina felul meu de a simti totul, exagerat, prea mult. cand iubesc, cand gandesc, cand doresc, intotdeauna ofer prea mult, fara ca cei din jur sa-si dea seama. cand simt, simt prea mult si ma incarc de frustrarea de a nu fi inteleasa, de a nu mi se raspunde la fel. si scriu pentru a ma elibera. pentru a o putea lua de fiecare data de la capat. pentru ca stiu ca merita si pentru ca stiu ca atunci cand voi gasi pe cineva complementar cu persoana mea, va fi ceva care ori va arde repede si ma va consuma iremediabil ori va fi ceva care in sfarsit imi va aduce liniste. si atunci imi va placea si mie soarele, poate-poate voi accepta sa impart aceleasi lucruri cu o persoana, poate o voi astepta sa vina de la lucru si poate-poate voi reusi sa intru in rand cu lumea si imi va placea. dar toate vor fi in alt sens, nu vor fi facute de ochii lumii, de dorinta de a intra in randul lumii, ci pentru ca asa vreau eu. numai ca ceea ce vreau eu sare din tipare, pentru ca nu a gasit pe nimeni caruia sa-i corespunda. scriu ca sa ma consum si pentru ca maine sa o pot lua din nou de la capat, cu credinta ca felul meu de a fi si a simti nu e gresit, ci doar diferit si un pic infricosator pentru ceilalti. scriu ca sa pastrez normalitatea din mine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: