Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

FACTORUL POSTAL – sau spaima de omul din spatele ghiseului –

on February 29, 2008

Povestea incepe demult, de cand eram micuta si ale mele mame, bunici si surori mai mari nu ma lasau sa fac nimic. Pe umerii mei nu atarna absolut nicio responsabilitate, nu incalzeam mancarea, nu plateam facturi, nu aveam voie sa umblu la aragaz, nu-mi faceam patul, nu-mi spalam farfuria. In universul meu interior, lipsea clar notiunea de sarcina. Eram un copil fara griji, desigur in afara de cele de a planta samburi de visini in spatele blocului si de a colecta toti puii de caini si de pisici, pentru a-i ingriji, a le face baie si a-i educa. A! Si mai aveam o preocupare: sa strang melci intr-o cutie de pantofi, sa-i hranesc si sa-i urmaresc cum se taraie si lasa dara aia argintie in urma, eu ii spuneam drumul soarelui (iata de ce nu suport acum soarele, poreclit de mine dogorelu, poate ca-l asociez cu dara aia lasata de melc, dara ce seamana izbitor de mult cu substantele varsate de creaturile extraterestre, care te transformau automat si pe tine intr-un monstru). In scoala generala asa, la liceu tot asa, eram straina de tot ce insemna responsabilitate intr-o casa, nu aveam sarcini casnice, nu trebuia sa vorbesc cu functionarii pentru a rezolva probleme care dintre care mai marete.

Primul meu contact cu birocratia a fost in facultate, daca va vine sa credeti, asa perfect izolata am fost eu de catre cele trei – mama, sora si bunica – de tot ce inseamna asumare a unui statut intr-o familie, cand a trebuit sa ma duc sa-mi ridic un colet de la posta. Sufeream foarte tare ca toti prietenii mei primeau pachet de acasa, cu borcane, caserole si alte chestii de astea, care trebuiau spalate si reciclate la nesfarsit, iar daca, cumva, erau pierdute sau, si mai rau, sparte, stricate, se trecea printr-un adevarat proces.

Mama: – Doar ti-am zis ca ala era borcanul meu preferat, nu mai gasesti acum unul cu gura asa mare si asa rezistent. Si capacul? Pai pe ala il am si eu de la bunica mea si uite acuma: l-ai pierdut. Si caserola (de fapt, o cutie de margarina Linko), ce-ai facut cu ea?

Odrasla: – Scuza-ma, promit ca o sa fiu mai atent. Lasa borcanul, acuma se fac unele mai rezistente si lasa ca imi iau o margarina de-aia si-ti trmit caserola.

Eram fascinata de traseul coletelor, de cum vineri mergeai sa iei pachet si duminica returnai sacosa de rafie/geanta/rucsacul plin de cutii goale la nenea sofer de autocar, impreuna cu o suma modica, astfel incat pachetul sa ajunga la destinatie. Ca sa suplineaca nefericirea mea de a lua un borcan plin din supermarket, pe care-l mancam si apoi aurncam recipientul (cate mame-gospodine m-or fi blestemat?), primeam si eu colete prin posta romana. Colete pline cu lucruri pe care le-as fi putut lua si de-aici, dar macar erau de la ale mele, semn ca se gandesc la mine si incearca sa simuleze o ambianta gospodareasca si la noi in familie.

Cel mai amuzant lucru mi se parea ca exista un gurp de 5 (din cate imi amintesc) mame si bunici din Galati care faceau 14 ore!!!!! cu trenul prin rotatie pentru a veni la Cluj sambata seara si a pleca duminca dimineata. Scopul vizitei: odrasle la medicina, baieti, evidenti Goe. Mamele veneau cate 2 (poate ca o mama si o bunica, sau 2 mame, sau 2 bunici, cum aveau ele programul), incarcate cu pachete (contineau orice: de la ciorba inghetata, ca sa nu se strice pe tren, pana la pilaf de orez si snitele) pentru toti cei 5 viitori doctori, lasau pachetele, spalau haine, faceau curat in camere si plecau inapoi la Galati, 14 ore!!!! cu trenul. Aceste mame si bunici au dorit s-o integreze si pe a mea mama in aceasta ruta ingenioasa si plina de peripetii si biata mama nu stia cum sa faca sa nu moara de ras imaginandu-si fata mea cand mi-ar fi propus aceasta mareata idee.

Si din toate aceste motive, pe care nici macar eu nu le inteleg, mergeam la posta, tremuram pana completam toate datele si-mi luam coletu’ acasa. Ajunsesem cunoscuta acolo si tanti mi-a zis intr-o zi:

-Puisor, uite ca tu esti din Galati si stai pe strada Brailei si inainte a venit un baiat din Braila, pe strada Galati. Destinul, puisor! Asa v-ati potrivi amandoi…

Puisor, adica eu, incurcata rau tare, am schitat un zambet tamp, de telenovela. De ce oare toate tantili de la cantina, posta, doctor inceaca sa-mi gaseasca alesu’ – o coinicidenta romantica? Prima oara m-am gandit: oare asa jalnica arat, mereu singura, cu rute bine stabilite, la cantina, la posta, la dentist etc? Dupa aia am ras si eu: poi, ce sa faca saracele toata ziua decat sa combine tineretul ratacit in baza unei adrese, a unei farfurii cu ciorba sau a unei masele stricate?!!!!!

Pam-pam. La ce voiam sa ajung. De cand mi-am mutat domiciliul, implict mi-am mutat si posta de la care ridic colete. Inca mai vin (coletele, nu posta), hi, hi, cu mici surprize de la mama (haina de ploaie care se face ghem si costa 1 leu, nicorette, guma de ceai verde, ca doar eu devorez orice are ceai verde etc) si cu altele de la sora mea. La Oficiul Postal din Zorilor, exista un nenea, care se incadreaza perfect in tipologia FACTOR POSTAL. Mic, isteric, cu matreata, cu ochelari, efeminat, nerdie de care trebuie si iti vei bate joc toata viata pentru ca merita si-si doreste treaba asta (stau si ma gandesc daca nu e fetisul interior al tuturor natarailor, sa-i tarai prin mocirla), in fruntea a 3 postarite grase si tampe, mai stie si el ce-i cu tehnologia, prin urmare e de temut intre toti clientii Oficiului Postal nr. 6. Tipa tot timpul, i se umfla o vena la tampla, gatul e plin de vinisoare rosii, bobite de grasime ii aluneca de pe frunte, pe nas si tot asa, se pitigaieste ingrozitor de te face tot mai mic, pana iti ceri tu scuze, indiferent a cui a fost vina. Banuiesc eu ca statutul de om din spatele ghiseului ii confera putere, masculinitate, o aura divina. In momentul in care a iesit de dupa ghiseu, e un mititel pricajit, caruia poti sa-i dai un sut in fund si se da de-a rostogolu, bucuros ca l-ai bagat in seama. Eu am decis rebeliune si i-am dat peste nas cu o instiintare ce a ajuns prea tarziu si eu trebuia sa platesc taxa de inmagazinaj, desi nu stiam ca aveam ceva la inmagazinat. Din spatele meu, de la coada perfect ordonata, s-au auzit glasuri. Lumea se rascula impotriva FACTORULUI POSTAL. Pentru un moment si-a pierdut cumpatul, m-a facut sa cred ca o sa-l dobor si ca victoria va fi de partea noastra, a celor multi. Momentul a trecut, vinisoara s-a umflat la loc, bobita de grasime si-a continuat traseul, tonul s-a pitigaiat si replica a venit agitata:

-Domnisoara, aici eu decid. In rest, treaba dumneavoastra.

Pam, pam. Am zis sa-i las picul lui de autoritate de om din spatele ghiseului si sa accept. (Aiurea, mi-a fost teama ca n-o sa mai primesc coletul cu glumele mamei si cu surpizele surorii). Si uite asa, am dat dovada inca o data de natura mea slaba, natura din cauza careia oamenii nu mai vorbesc din senin cu mine sau ma desconsidera total, desigur prin aceasta complicata deductie, pe care v-am demonstrat-o si dumneavoastra.

Cu deidcatie.

Advertisements

3 responses to “FACTORUL POSTAL – sau spaima de omul din spatele ghiseului –

  1. Mesmeea says:

    amuzant si trist. dora e musai sa scrie proza neorealista. macar sa incerce.

  2. dora.bebe says:

    pentru mine fenomenele brute, faptele marunte si aparent lipsite de importanata, ascund explicatii foarte bune pentru alte lucruri mai complicate. si explicatiile astea sunt uneori mai comode si alteori lovesc mult mai tare unde trebuie, lucru cert e ca de incercat, o sa incerc. scrisu-mi face bine:)

  3. lala says:

    am lesinat de ras la faza cu factorul postal, m-a apucat melancolia la altele. eu tare mai iubesc natura ta “slaba” cum o numesti tu :))))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: