Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

COSULET VERSUS ZAMBET

on March 31, 2008

In ultima vreme suntem ecologisti, inchidem lumina o ora, ca e ora pamantului si, astfel, ce semnal de alarma tragem si ce bine ne simtim ca am contribuit cu ceva la altceva. Nu stim exact ce “ceva” si nici ce “altceva”, dar, totusi, e mai important ca am facut ceva, implicit, nu am stat. Ne batem cu pumnul in piept, ne ducem la o organizatie nonguvernamentala, anuntam glorios ca vrem sa facem ceva si lucrurile raman acolo.

– Pai, eu m-am dus acolo, dar daca ei nu mi-au dat nimic de facut, ce-s io de vina?

Ne implicam intr-un proiect, nu stim de ce, dar ne-a venit ideea, vrem sa fim voluntari, e la moda si o sa dea bine in conversatii. Totusi, strambam din nas: eu din astea nu fac si pace, acum n-am timp, trebuie sa ma intalnesc cu veta sa mergem la cumparaturi, poate maine? La sfarsit, primim glorioasa diploma de voluntar in proiectul x, mainile ne sunt stranse si toata lumea ne multumeste. Finalul maret: petrecerea cu bautura, in general moca, unde voluntarii beau si se distreaza ca e meritul lor, uite cat au muncit?

Vrem sa fim voluntari, ne plictisim acasa, suntem dezintegrati social etc. Prima intrebare: Da’ mia ce-mi iese? Ajungi acolo, ti se promit prieteni noi, experienta de trecut la cv, hai un ceai/o bere moca, iti mai insusesti din materiale ( un afis, o vedere, un pix) si te-ai scos.

Nu generalizez, am cunoscut oameni care stiu ce inseamna voluntariat, care sunt responsabili si pe care ii admir pentru curaj, insistenta, verticalitate. Aici e vorba despre majoritatea celor pe care i-am cunoscut in diversele proiecte in care m-am implicat. Pana nu le iesea ceva, macar un capat de ata, sa fie multumiti ca s-au scos, n-ar fi pus mana pe nimic. Si-mi vine in minte haioasa experienta de la TIFF, cand se comandasera cosulete de picnic, cadou pentru invitatii speciali ai TIFF-ului. Evident ca unii n-au mai venit si au ramas cateva cosulete (din nuiele, cu 2 farfurioare si 2 cescute din melamina) de dat la voluntari. Dezastru: toti voiau, fete bosumflate, priviri desfigurate de pofta dupa cosulete, ciuda, invidie. Cosuletul cu pricina a declansat un resort interior al voluntarului: Adica io am muncit ca prostu’, moca, voi ati stat si tot voi ati luat cosuletul? Dragilor, cam asa e si in viata: recompensele vin dupa fapta si rasplata. Ai’ de stau si nu fac nimic, primesc un cosulet de nuiele cu 2 farfuiroare si 2 cesti de melamina, care la prima folosire s-au stricat. Ai’ de fac ceva si chiar fac, raman cu faptul ca au facut ceva din suflet, au facut ceva in care cred cu adevarat, au facut tot pentru acel ceva, fara sa strambe din nas, fara sa se sustraga de la unele activitati pe motiv ca nu sunt suficient de demne pentru statutul lor si au ramas cu zambetul tamp pe fata ( e acel zambet pe care il ai numai cand ai facut ceva ce te implineste cu adevarat, ceva ce-ti doreai cu disperare, ceva pentru suflet). Ca-i mult, ca-i putin, nu judec, depinde de fiecare ce-i mai important: cosuletu’, zambetu’?

Advertisements

One response to “COSULET VERSUS ZAMBET

  1. lala says:

    zambetul evident:)
    hai ca m-am distrat la faza cu cosuletul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: