Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

ULTIMA SCRISOARE

on April 26, 2008
Eram in generala cand am descoperit-o, nu mai tin minte in ce clasa. Pe atunci, pictam si desenam mult, aveam tot timpul un bloc de desen A4 dupa mine si-mi scrisesm versurile pe o coala, frumos, am migalit jumatate de zi la ele. Si profesorul meu de desen, un om alb, mare si bun, care ne ducea la Muzeul de Arta din Galati si ne plimba pe acolo si ne facea petreceri cu muzica si suc intr-o sala mare si frumoasa si ne lasa in curtea mare si verde ca un parc sa zburam in voie, mi-a gasit coala, a zambit si m-a intrebat daca pot picta versurile. Nu cred ca trebuie pictate, am raspuns, trebuie mangaiate, dezmierdate si puse intr-un buzunaras al inimii, ca un talisman.

Sfarsitul a venit fara de veste.

Esti fericita? Vad ca porti inel.

Am inteles, voi trage dunga peste

Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.

Cunosc insemnatatea ei deplin.

Stiu, voi aveti in viata alta norma.

Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,

Mai mult in drumul tau nu am sa ies.

Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata

Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.

Putea sa fie mult – nimic n-a fost.

In vesnicia mea de plictiseala

Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri

Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.

Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,

Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,

Pe frageda fiinta-a ta de lut,

Simteam in mine murmurul pelagic,

Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta

Statuia ta de aur greu, masiv,

Cum serioase veacuri se descalta

Si-ngenunchiate randuri, submisiv,

La soclul tau dumnezeiesc asteapta

Sa le intinzi cu zambet linistit

Spre sarutare adorata dreapta

‘Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,

Ai fi ramas in auriul vis

Ca o eterna, roza, aurora

De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea

Si nici nu stiu de ai sa mai citesti

Din intamplare randurile-acestea

In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,

N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.

As fi putut sa spun:”Esti ca oricare”,

Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,

Tu vei ramane nufarul de nea

Ce-l oglideste beat de pofte taul

Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,

Te voi iubi mereu, fara cuvant,

Si lumea n-o sa stie niciodata

De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,

Scaldata-n apa visurilor, lina,

Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer

O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,

Cand or sa te improaste cu noroi

Tu fugi in lumea visului la mine,

Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,

Cu versuri nemaiscrise te mangai.

In dulcea lor cadenta leganata

Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,

Sa plec de-aicea, de la voi, curand,

Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,

Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece

Pe veci pecetluitele hotare,

M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,

Plangand in noaptea mare, tot ma�� mare

Advertisements

One response to “ULTIMA SCRISOARE

  1. lala says:

    O stiu pe de rost si uneori o mai recit in gand. Ce coincidenta:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: