Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

CONCLUZII. CU ELE CE FACEM?

on May 23, 2008

Mi-au trebuit 25 de ani ca sa. Ce sa fac eu cu toti acesti ca sa? M-am gandit sa-i orodnez aici, sa-i triez, sortez, analizez si mai apoi sa concluzionez. Dupa ce concluzionez, firesc ar fi sa actionez. Cale lunga, dragii mei. La unele concluzii am actionat si mai rau am facut. Deci, cum sa procedezi? Sa le lasi sa vina de la sine, aud voci soptite. Sa faci exact cum simti, spun dragii de pitici ai mei. Sa treci prin viata ca gasca prin apa, si-asa ce rost are? Hop, stai, ca eu nu ma pot aresta la domiciliu cu resemnarea mioritica.

Firesc, ca sa-urile, le trec mai jos:

1. (ca sa) imi dau seama ca oamenii chiar nu-si suporta confratii cand sunt deprimati. Deprimarea si tristetea merg pana la un anumit puncticel, pe care-l infioara si-l satisfac in ceea priveste natura umana, care se stie ca-i curioasa, ii place sa traga cu urechea, sa-si gadile un pic self-estime-ul, ca, nah, eu o duc mai bine sau ca, nah, stiu ceva ce tu nu stii sau ca, nah, traiesc si eu pret de cateva secunde in universul cel paralel, dar cand nu imi mai convine, ma teleportez inapoi la senzationala mea existenta, pentru ca puncticelul a fost zgaltait de-a binelea. Merge sa fii suparat si sa o arati o vreme, pana cand nimeni nu se mai incarca de ale tale, fiindca le are pe ale lui. Deci, fara deci, zambeste, maine poate fi mai rau! (Imbecila chestie: daca maine va fi mai rau, cum draq sa mai zambesc stiind ca maine o s-o dau in bara? Sau zambesc asa in avans, ca dupa aia n-oi mai putea?).

2. (ca sa) imi dau seama ca responsabilitatea e povara grea, n-o duce nimeni, maxim exista cateva exemplare care fac ping-pong cu ea. Ti-am zis treaba aia, descurca-te, e randul tau la fileu, zi treaba aialalta, eu nu mai fac nimic, ca si-asa facui destule, e randul tau, hai ca spun si eu ceva, nah, acuma m-am deresponabilizat, treci la fileu, dar hai ca mai comod e stop-game. Fugim de rupem pamantul, c-am facut destule si suntem indreptatiti. Ti-am zis eu?

3. (ca sa) imi dau seama ca decizia mea aplaudabila de-a face ordine intre prieteni si de a-i inlatura pe cei care-s acolo numa asa de forma, fiindca-s o persoana vesela si, uneori, buna de purtat, m-a lasat de una singura. Adica, prietenul la nevoie se cunoaste. Ce-i tampenia asta? De ce la nevoie? Daca ei vor la petrecere sa se cunoasca, ce avem noi cu ei? Eu m-am luat dupa zicala, eroare. Nu faceti asa, ca-i mincinoasa. Oamenii au foarte multe nevoi, pe care nici ei nu si le cunosc si daca tu-i selctionezi in functie de asta, ei cum or sa afle? M-am hotarat, de azi prietenii mei se cunosc la petrecere. Adica de Craciun, Pasti, niscaiva zile onomastice, nunti nu, sorry, dar am alergie. In rest, fiecare cu nevoi.

4. (ca sa) imi dau seama ca stam unii cu altii fiindca ne proiectam dorintele si asteptarile in persoana de langa noi, fiindca noi fugim de responsabilizare si asumare, si, cand aceasta da gres, rezultatul e tragico-comic: mai spalam o soseta, facem o ciorbica, tragem o palma si uite ca trece vremea.

5. (ca sa) imi dau seama ca eu cer foarte multe de la persoanele de langa mine, adica eu cer atentie, grija, sinceritate, trebuie sa am si ce vorbi cu ele, ca, deh, cand rontai o samanta mai trebuie sa si impartasesc una-alta. Gluma la o parte, sunt dura, nu fac compromisuri si am o lipsa de incredere fantastica, pe care lumea o interpreteaza ca indiferenta, orgoliu sau mai stiu eu ce alta trasnaie. N-am incredere, mi-e frica si prefer sa-mi reprosez mie, cand mi-e rau, sa-mi plang mie, pentru ca am convingerea ca in momentul in care as lasa garda jos, cineva mi-ar lua capul. S-a si intamplat, de altfel.

6. (ca sa) imi dau seama ca daca as zambi frumos si-as face cu mana, lucrurile ar sta altfel.

7. (ca sa) imi dau seama ca urasc cuvintele sonore, care incarca, urasc sa mi se spuna lucruri, mie imi place tacerea. Cand am sa spun si eu ceva, e clar ca o sa fug rupand pamantul sau o sa mor interior pe loc, urasc felul in care se sparg cuvintele de pielea mea si lasa urme, pe care orice-as face nu le pot sterge. Imi plac cuvintele nerostite, dar alambicat transformate in gesturi, fapte, mangaieri, cuvintele intemnitate, fiindca nu le-ai aruncat in lume si le tii in tine, cuvintele nevorbite, trimise in zbor printre gene ca o pulbere magica. Tacerea aceea calda, care are grija de tine si-i acolo si-o sa fie mereu si-o sa-ti transpire prin pori, astfel incat s-o poti imparti cu cel de langa tine, licoare fermecata, care o sa va transforme in niste fiinte inaripate in universul vostru construit cu grija.

Eu am mai multe ca sa-uri. In timp ce le insiram, m-am lamurit: e un moment cand simt ca s-au terminat toate, dar nu-i momentul cand nu mai pot, pentru ca in capul meu ii aud pe dragii de pitici: faci exact cum simti, da-o incolo de treaba, uneori mai si doare, dar ce bine-a fi cand te uiti in jur si vezi ca in toate e un pic din sufletul tau?

Advertisements

One response to “CONCLUZII. CU ELE CE FACEM?

  1. lala says:

    Poza e vesela, concluziile dureros de adevarate. As vrea sa iti spun sa lasi piticii deoparte, dar gandindu-ma mai bine am sa iti spun doar:Fa cum simti, cum crezi ca iti e mai bine, undeva in lumea asta mare trebuie sa mai fie si oameni!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: