Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

Cutitasul cel viteaz

on January 31, 2010

– Unde mi-a disparut cutitul? Cutitul ala care taia cel mai bine?

Am un nod in gat, deja mainile imi tremura, ma inrosesc treptat si vocea imi tremura. Iar am facut curat si iar am aruncat tot. Asta-i vesnica poveste cand merg acasa, ma cuprinde elanul si arunc tot: amintiri valoroase, forfecute care nu mai taie, da-s cele mai bune, oale innegrite in care se gateste cel mai bine. Nu le suport, nu pot sa le vad. Patura aia care-mi tinea cel mai cald, bluza aia care nu ma irita pe piele, mizerabilul ala de cutit care cica taie cel mai bine sunt obiecte care pe mine ma lasa rece.

Am observat de-a lungul anilor ca fiecare are cate un obiect din asta tampit de care se leaga si daca faci greseala sa-l arunci, e sfarsitul lumii. M-am gandit care ar putea fi al meu, dar eu reusesc sa ma descotoresc cu usurinta de orice, n-am un ursulet infricosator de vechi, cu un ochi atarnandu-i, n-am o papusa ingalbenita de vreme si fara o mana, n-am o hainuta roasa de molii de cand eram mica, n-am nici macar o perie care sa pot spune ca ma piaptana cel mai bine.

Am incercat sa gasesc logica relatiei pentru care un om se ataseaza de un obiect si cu cat e mai vechi si mai amarat cu atata il protejeaza mai tare: ma depaseste. De ce nu poti sa te atasezi de-un sentiment? De-un om? Si cu cat se invecheste mai tare, cu atata sa-l ingrijesti mai mult: o coeprta aici, o foaie lipita acolo.

La mine oamenii nu imbatranesc, se invechesc, si-s tot mai buni cu cat se invechesc alaturi de mine, le stiu mirosul, stiu pagina unde e coltul rupt, si mi-e cu atat mai draga cu cat e mai rupta, stiu unde s-au sters litere si fraza nu mai are sens, dar stiu ca sensul e acolo si devine tot mai plin de intelesuri pe masura ce literele se sterg. Da, oamenii sunt carti si cartile sunt oameni pentru  mine, uneori ii inversez si de aici se isca nenumarate neintelegeri, ajung sa mangai o carte si sa citesc un om, si omul se supara ca-l citesc si cartea e imbufnata fiindca n-are nevoie de mangaieri, ea vrea doar s-o rasfeti cu privirea si s-o intelegi cu sufletul.

Nu reusesc sa ma atasez de niciun obiect, as arunca tot pentru imbufnarea din ochii celor care se uita la mine: poftim, nu ma intereseaza absolut deloc, orice obiect se poate inlocui, cu cat e mai vechi, cu atata e mai ingalbenit, mai zdrenturos si mai greu de folosit. Mama s-atasat de pungi, pungi din alea care fosnesc, a venit la mine cu bagajul plin de pungi: in fiecare punga cate o bluza. Mi-a ascuns pungi in sertare, sa le iert si sa nu le arunc, negasindu-le. A ramas asa din timpuri vechi, cand lumea spala pungi si le intorcea pe partea cealalta ca sa le refoloseasca, dar am vazut la prieteni de-ai mei cum au sertare enorme cu pungi si pungulite mototolite, ca sa incapa cat mai multe.

Ma atasez de sentimente si idei. Nu-mi plac ursuletii din copilarie si nici suvitele de par pastrate in plicuri, n-as tine flori presate in carti si nici cutite tocite, fiindca taie cel mai bine. In schimb, inchid carti in oameni si oameni in senzatii, senzatii in soapte si soapte in cuvinte, pe care le rostesc seara inainte de culcare, sa-mi tina de cald.

Advertisements

11 responses to “Cutitasul cel viteaz

  1. Alina says:

    Ah ce mult imi place sa citesc ceea ce scrii!
    Revenind la subiect…eu chiar am o penseta veche de tot, a fost a mamei, pe care nu pot sa o arunc si chiar aia e cea mai buna. Am cumparat alta, am incercat sa ma pensez, am esuat…am ajuns la concluzia ca tot aia de la mama e mai buna si in continuare in sertarul meu salasluieste aia veche si ruginita pe alocuri :D…dar e cea mai buna :)).

  2. laura says:

    Ne atasam de obiecte poate pentru ca defapt sunt pentru noi, astia care le pastram , partea palpabila a amintirii.Asta nu inseamna ca nu pastram la randul nostru oamenii in suflet sau in carti.

  3. Ioana says:

    Nu stiu, poate ca oamenii inchid in obiecte oameni, locuri, amintiri, pe sine. Sunt ca niste declansatoare de memorie. Intr-un fel ca fotografiile, cu diferenta ca ocupa mult mai mult spatiu :))

  4. doraghecenco says:

    @ Alina: Tu, mama are o penseta, o unghiera si o forfecuta care cica sunt cele mai bune. Eu de-abia reusesc sa le folosesc. E o relatie speciala intre mama si obiectele astea, mie mi-ar placea sa fie asa o relatie intre mine si alti oameni, numai eu sa stiu sa-i folosesc 🙂
    @My own personal sis: Tu, ne atasam mai mult de obiecte si parca le-o aratam mai mult obiectelor. In fine, o iau razna:)) Partea funny ii ca mor cand vad obiectele astea, mie imi vine sa rad 🙂
    @Ioana: Eu as vrea sa inchid oameni in oameni. Tu, di ce oare imi intra mie comentariile la moderare? I’M lost 🙂

  5. laura says:

    Vezi ca tb sa intri pe la setari/discutii (settings/dialogue) si moderezi.

  6. Dora says:

    Tu, mi-a trimis Ioana un mail superprofi in care mi-a explicat ce si cum. Ioana rulz 🙂

  7. andreea amariei says:

    Eu nu cred că am obiecte de care m-am ataşat, deşi cred că aş face moarte de om (termen exagerat, normal, dar ca să înţelegi cât de mult m-ar enerva) dacă s-ar lua careva de fotografiile mele. Alea ponosite, îngălbenite, cu fiinţe dragi mie, cu amintiri mereu vii, cu singura persoană pe care mi-aş dori s-o am din nou în viaţa mea şi care îmi zâmbeşte ori se încruntă numai din fotografii.

    Te-am ţucat, mândro, şi mai trec şi eu pe aci 😛

  8. Dora says:

    Uite ca la poze nu m-am gandit. Asta-i pentru un post separat 🙂

    Te astept, cu drag, dar te astept si-n Cluj la o bere 🙂

  9. Laura says:

    Io vorbesc serios cu petitia aia…Hai, mai scrie ceva, te rog!

  10. Sky says:

    … just… beautiful 🙂

  11. Iulia Mihai says:

    He, he. Uite ca am adresa de la Laura, si ma bucur sa te citesc. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: