London Bridge is falling down

Dacă Ionel are 13 pere, îi dă lui Gigel înapoi 5, care-i dă lui Dorel 3 și Dorel îi dă înapoi lui Ionel o pară iar Ionel îi dă lui Fănel 4 pere, cu câte pere rămâne Ionel?

N-am stat niciodată bine cu logica, nu m-au pasionat problemele, dar mi-a plăcut matematica. Fie pentru că aveam un profesor foarte mișto, fie pentru că mă ambiționau numerele ălea înșirate pe foaie cărora voiam să le găsesc rostul. Pentru psihologie am avut o oareșce înclinație, dar am renunțat rapid, pentru că nu pot face legături între expresia feței, ce-i în capul omului și de ce-i acolo ce-i acolo. Mi-au plăcut oamenii: pentru mine, la ei, era simplu: ce-i în cap, e și pe față și iese și pe gură.

Nu știu cum m-am convins să m-apuc de un joc al naibii de complicat, unde stai cu orele și mai mult, nu-ți iese nimic din toată treaba asta. O măslina, o atenție, ceva acolo. Tot cu ce rămâi după 4-5-6-7 ore de Bridge e senzația amară că n-ai nimic în cap, uneori te mai alegi c-o mahmureală, c-o durere de cap sau c-un plâns bun. De ce m-agit mai tare, de ce citesc mai mult, nu prea-mi explic. Bag seama că nu stau bine cu logica.

Ca să fiu totuși corectă, prima oara am știut că Bridge-ul e joc de pensionari, ba mai mult de babe acrite. Ș-am primit un telefon, de la o persoană dragă mie: Tu că mor, că n-am cu cine, că te rog, că hai la Bridge.

Lecția numărul 1: Bridge-ul se joacă în perechi. Bridge-ul e un joc de cărți. Partenerul e mai presus de orice: de logică, de numere, de calcule.

Ș-am zis: că de ce nu. Să vedem. Greșeala numărul 1. A doua zi aveam pe mail progrămele, articole, cărți despre toată tărășenia asta numita Bridge.

Lecția numărul 2: Bridge-ul se învață, nenicule, nu glumă.

N-am înțeles nimic. A urmat întrebarea firească de la partenerul meu: Hai că e un club, hai să ne uităm, hai că-i luni de la 18:00 la 22:00. A! Club, zic eu. Cărți, glume, relaxare, bașca oameni noi, hai că poate după aia o bere-două și-o poveste. Mergem!

Lecția numărul 3: Bridge-ul se joacă în linște. Nu glumești, nu clipești, stai drept și nu respiri, îți ascunzi orice expresie a feței.

Prima oară la club, cu toată liniștea de-acolo, m-am simțit ca-n paradis. Oameni implicați, pasionați. Nimic impresionant. Asta a fost doar începutul: cam 10 secunde. Restul de 3 ore și 50 de secunde: oameni nervoși care se ceartă să se omoare pentru o carte pusă greșit, oameni serioși, cu vârste respectabile, care se-njură și se iau de păr dacă regulile de joc nu-s respectate. Odată jocul început, nu mai contează relațiile, familia, prietenia. Doar partenerul. Și dacă partenerul greșește, măcel. Paradis!

Lecția numărul 4: La Bridge, partenerul cu care joci e cel mai bun. Asta dacă vrei să rămâi întreg.

După două luni de privit la oameni care joacă un joc inexplicabil, după explicații de la oameni mai mult sau mai puțin binevoitori care m-au băgat mai mult sau mai puțin în ceață, a trebuit să joc. Primul joc: tremurat, transpirat, cedat nervos.

Lecția numărul 5: Bridge-ul se joacă în 4. 2 câte 2. Se licitează un contract care trebuie făcut. Dacă nu se face, here comes trouble. Ca-n viață.

Lecția numărul 6: În Bridge există un sitem de licitație. Bine, mai multe. Tu trebuie să joci după sistemul ales de tine și de partener. Ca-ntr-o căsnicie.

Lecția numărul 7: Licitația asta se schimbă în funcție de persoanele cu care joci. Și ele au un sistem. Tu licitezi, ele licteaza, sistemul se schimbă, câștigă sistemul cel mai bun. Birdge-ul bate viața.

Și am avansat pe scara evoluției. Și lunea după club, mergeam la bere. Într-un birt. Și când zic birt, birt zic. Și-acolo discutam jocul. Și strategia. Și acolo mă întreba șeful (dacă veniți la Birdge, o să-l cunoașteți pe șef, mai multe nu divulg): de ce ați făcut așa și nu invers? Și-n capul meu blanc. Și iar: Spuneți-mi o distribuție pe care ați avut-o (câți ași, câți popi etc.). Dupa 100 de distribuții, mai țineți voi minte una: vă provoc. Și iar blanc. Și luni de luni tot la club și tot la birt. Și lucrurile se complică tot mai tare.

Lecția numărul 8: Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi mai puțin.

Ș-am fost acceptate de trib. Eu și partenerea, că e o ea (Cea mai bună, doar v-am zis). Ș-am fost chemate și joia să încurcăm jocul. De către un Antipatic și-un Șef. Ș-acolo se joacă, și acolo e serios, numai că e în bar. Mai o bere, mai o glumă, se mai leagă.

Lecția numărul 9: Dacă insiști, până la urmă, bei o bere. Că Bridge-ul tot greu rămâne.

Și uite așa începi să nu mai dormi noaptea. Să gândești în termeni de Birdge. Timpul tău să se măsoare dintr-o luni într-o joi. Și berea să nu mai fie bere dacă n-ai cărți de joc în față. Și începi să ai grijă la mimica feței, la cum dai cartea, la cât eziți.

Lecția numărul 10: Bridge-ul e și psihologie. Și autocontrol.

Eu tot eu am rămas. Râd mult, vorbesc mult, pe nimeni de acolo nu interesează ce spun. Bridge-ul e un joc care nu leagă prietenii. Leagă minți inteligente și leagă respect. Când te pui la masa de joc, saluți, când te ridici, mulțumești pentru joc. Cartea o așezi într-un anumit fel, te controlezi. Treptat m-am educat și eu, deși mi-e greu și acum, fiindcă mi-s dragi oamenii, și mai ales oamenii cu o pasiune. 4-5-6-7 ore trec prea repede.

Și o glumă de final: Am cunoscut o fată pe care părinții nu o lăsau să învețe Birdge. Ei erau bridgiști. Fata era la facultate. Părinții erau convinși că dacă se apucă de Bridge, se lasă de școală. Cât se poate de adevărat.

---