Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

În care se povestește despre cum Dora înceacă să conducă

on May 9, 2012

Când eram mică, mă jucam cu păpușile. N-am avut niciodată mașinuțe, nu am mers cu bicicleta, rolele erau un mister pentru mine. Nu m-a pasionat mecanica. Nu știu să repar nimic. Experiențe recente mi-au demonstrat că și bătutul unui cui e muncă titanică pentru mine.

De-atunci, de când mă jucam cu păpușile și înțelegeam că viața e plină de mister, sărim în timp, și iată-mă proaspătă absolventă. De Facultate. De Master. La Școala Vieții am cam tras chiulul. În căutarea unui loc de muncă. Sau a mai multor. Și cum bine am învățat în Facultate (aproximativ singurul lucru util) să citesc cu grijă orice anunț, să nu-mi scape nimic, am observat cu îngrijorare că se cere permis de conducere, categoria B pentru aproximativ orice job decent.

Nu m-a pasionat șofatul, nu m-a interesat condusul, pentru mine, mașina era mijlocul cel mai rapid cu care puteam să ajung din punctul A în punctul B. Când mașina a devenit criteriu de selecție, mă rog, nu ea, că utilizarea ei, am zis: de ce nu? Au mai trecut niște ani în care suav m-am întrebat: vreau eu să fiu șoferul? Vreau eu să fiu persoana aia care-i duce pe toți acasă, persoana aia serioasă, când toată lumea râde? Mmmmm: nu prea.

Timpul a mai trecut și m-am mai cizelat. Parcă-parcă mi se părea că nu se mai rezumă condusul doar  la a căra persoane dintr-un punct A într-un punct B. Și-am căuat o școală de șoferi. Să fie aproape de mine, că mi-e lene. Și-am început procesul de înscriere.

1. Testul psihologic, una dintre etapele pentru a te putea înscrie, e mare parodie. Nu zic, te distrezi, răspunzi la întrebări idioate, pe care orice om normal le-ar putea face și care parcă n-au nicio legătură cu realitatea. Apoi, pe un ecran, împuști litere. Dacă nu scoți din prima timpul optim (că totul e contra-timp), nu-i nimic, repetăm testul, puișorule, până ești apt.  La urmă, vezi niște pătrățele pe-un ecran și dai din picioare ca bezmeticul, sau din mâini, după caz, lovind butoane și pedale. Floare la ureche, mon cher! Fără griji, de nu iese cum trebuie, are grijă doamna doctor să-l repetăm până e cum trebuie.

2. Control la doctor. Acolo e absurd. La ochi e cam așa:

– Vezi panoul ăla?

– Mda.

– Bine, ai trecut.

La auz m-am distrat cel mai tare:

– Întoarce-te cu spatele la mine.

M-am executat. Aud din spatele meu: șapte, șapte, șapteeeeee, spus șoptit. Sar ca arsă.

– Vă simțiți bine?

– Întoarce-te cu spatele. Repetă ce auzi: șapte, șapte, șapteeeee.

Timid, mă execut: Șapte, șapte, șapteeeee.

– E bine, auzi, l-ai trecut.

La control general, o întrebare, seacă:

– În general, vă simți bine sau sunteți bolnavă?

– Ăăăă, bine.

– Ați trecut.

Felicitări, vă puteți înscrie la școala de șoferi.

Odată înscrisă și bulversată, am participat 3 zile din 5 la un curs infernal de legislație. Cursul era seara. Domnul care-l ținea, imperturbabil, bolborosea niște chestii anoste, învățate acum cincizeci de ani. Cel mai încântat era când reușea să pună o întrebare-capcană. Ne anunța de dinainte că urmează, noi răspundeam în cor și el se bucura că noi nu nimeream varianta bună. 3 zile am răbdat, restul de 2 să le facă alții.

Și am început traseul sau pracitca, nu înainte de a aștepta zile în șir să mă sune instructorul, că așa-mi spusese duduia ce se ocupa de înscrieri. Într-un final l-am sunat eu. Vă zic eu că nu-i nimic mai groaznic pentru un om care plutește în norișori, dansează cu imaginația și miroase flori decât să fie pus în fața unui volan: să coordonezi mâinile cu picioarele cu privirea cu mintea, prea multe deodată!!!!

4 ședințe, 3 înjurături pe minut, 2 ore ședința, 1 durere îngorzitoare de cap: cam așa a fost începutul pentru mine. Context: eu sunt persoana aceea care plutește în norișori, dansează cu imaginația și miroase flori, sunt stângace, greu deosebesc dreapta de stânga (ca-n politica actuală, dacă mi-e permis), nu știu ce-i un ambreiaj, nu-mi place frâna, accelerația e singurul lucru care-mi strârnește cât de cât interesul.

După 4,3,2, am ieșit frumos în oraș. Încet și sigur. Instructorul meu, dragul de el, avea telefonul atașat de mână, iar de telefon era atașată draga de amanta lui. Ore în șir ascultam povești, tremuram la fiecare curbă, dacă ăsta nu-i atent, înghițeam în sec la porniri din rampă, dacă ăsta e nervos, și mă înlăcrimam toată la blocaje-n trafic, dacă ăsta vorbește în continuare și nu-i atent? Și-au trecut ședințele incluse în tariful școlii, și-au început cele suplimentare. Și Dora cea fără job, avea acum 2 și făcea și pe Schumacher în timpul liber. Și-ar fi vrut să-l schimbe pe nenic instructor, dar surprindere, în orașe mici, toată lumea se știe cu toată lumea.

Și timpul trecea și Dora albea, dar tot nu conducea. Cum trebuie, desigur. Și instructorul și-a dat demisia, n-a rezistat el cât am rezistat eu, nu înainte de a-mi da ok-ul: poți să te înscrii la EXAMEN.

Timidă din fire, cu un mare respect pentru șoferii bunii, cu o convingere clară că a fi instructor auto e o meserie foarte grea și nu o poate face decât cine are harul, am zis că să mai încerc un pic. Și uite așa am trecut la noul instructor. Țipete, urlete, smunciri, discuții amețitoare despre actorul din Kill Bill care a murit făcând treburi rușinoase în dulap (variante: ha, ha, s-a făcut de râs sau: măcar a murit simțindu-se bine), m-am convins că așa n-ajung nicăieri.

Logic, m-am apucat de teorie. În viața mea nu mi-a fost dat să văd ceva mai imbecil, decât teoria și întrebările pentru un examen auto:

Perna de aer (AIRBAG-ul) asigura:

a)  amortizarea rapida a trepidatiilor datorate denivelarilor existente pe drumul public;

b) protectia suplimentara a persoanelor in cazul unui impact puternic al autovehiculului;

c) posibilitatea conducerii relaxate, cu capul sprijinit de aceasta.

Eu aș fi mers pe C, da nu-i după mine.

După teorie, primul examen, picat. Păi mi-au venit întrebări din mecanică. Păi eu așa ceva n-o să pricep veci.

A doua oară, flexată, mă duc și dau teoria și fac toate întrebările: TOATE! E clar, mi-au spălat creierul. Și urmează traseul. Aleg  o zi de miercuri, să nu plătesc mașina, mă prezint în front. Mașină pentru mine, ioc, că trebuia anunțat instructorul, instructor cu care mă certasem și școala n-a binevoit să trimită mașină.

Absurd din nou, carcteristic mie: mă întâlnesc cu Nelu Relu (așa-l cheamă, nu mint), instructor bun-samaritean, la examen cu niște elevi de-ai săi. Mă duce el o tură, să mă acomodez cu mașina lui și dacă e ok, să dau pe ea. Au urmat smunciri de volan, ambreiaj pe care nu-l simțeam, accelerat prea tare. Soluția: amână tu examenul, mai fă 2-3 ședințe și o să fie bine.

În România se ia ușor carnetul, prea ușor. E de multe ori în funcție de toanele examinatorului. În România se fac multe accidente, multe. Meseria de instructor ar trebui să fie brățară de aur. La figurat și nu la propriu, după cum cred mulți dintre ei.

Advertisements

3 responses to “În care se povestește despre cum Dora înceacă să conducă

  1. Alina says:

    Draga Dora,
    M-a amuzat teribil postul asta. Eu am permis din 2005 si inca mai merg cu citricile in geam. Gravitatia mea e cea de pe luna, stanga sau dreapta imi sunt totuna iar in masina imi place sa-mi aleg muzica, sa citesc sau pur si simplu sa visez. Conduc doar cand e absolut necesar si ma consolez cu mitul: “Mersul pe jos face piciorul frumos!” 🙂
    Succes! Sper sa nu renunti!

    • doraghecenco says:

      Nu renunț nici în ruptul capului. M-au reprogramat în 23.07. Ce-i drept, dacă nu iau acum, va trebui să mai fac odată, cândva, școala. Dar viața e lungă 🙂

  2. […] de pe munte, să mai iau o gură de cultură, pe cine mint eu, o gură-două de bere, cu prietenii. Mașinuță, dacă ne amintim, cam ioc. Primul pas spre idealul meu a fost că am devenit propritară, după […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: