Dora 's WonderNotLand

Wondering about life.

Pitagora – Pisoiul suprem

on May 14, 2012

“O pisică are propria ei opinie despre ființele umane. Nu spune prea multe, dar îți poți da seama și singur ca nu ai vrea să auzi tot adevărul”. Jerome K. Jerome

Relația mea cu animalele e limpede pentru toți cei care mă cunosc. Le respect și le prețuiesc poate prea mult pentru unii, poate prea puțin pentru alții. Când vine vorba de cei doi căței ai mei și de motanul meu, sunt în stare să tai și să spânzur, să rup relații și să trec peste orice, numai să le fie lor bine. Cum văd oamenii din jurul meu asta? Păi, e nebună, domnule. Păi nu are ocupație. Păi nu are viață. Păi ar trebui trimisă în pustiu. Părerea mea: Nici nu merită să-mi fac o părere despre așa ceva.

Scriam acum ceva timp despre Pitagora. De atunci până acum, Pitagora a mai cunoscut niște doctori. Se întâmplă că m-am dus pe la Cristina (mulțumesc, Cristina) să-i iau mâncare Motanului Tiger. Și am mai cerut niște informații. Context: eu niciodată nu sunt mulțumită cu ce aflu, mereu și mereu trebuie să știu mai mult, să întreb mai mult. Și mă întreabă Cristina ce mai face Pitișorul. Că e tot rău, că ia antibiotice, că nu se rezolva. Și Cristina îmi spune de ceva viermi pulmonari pe care îi iau pisoii care vagabondează pe afară, viermi ce apar la analize microscopice făcute pe scaunul animalului:

http://www.animale.ro/articole/viermii-pulmonari-la-pisica Așa arată larvele (ca în imagine) la metoda de diagnostic Berman (metoda larvoscopică de sedimentare). La flotație (metoda Willis, cea mai des practicată metodă la cabinete, nu se vad larvele). Dupa cum ziceam, nu e un parazit f. frecvent întâlnit , având nevoie de o gazdă intermediară (melci, râme) ca să se dezvolte… Dar eu am fost surprinsă să o diagnosticam tot mai des la pisicile care au sau au avut contact cu mediul extern. Consider că e bine să se verifice din moment ce nu cedează doar la antibiotice.

Încerc să îi explic că în Galați mai greu cu așa ceva, dar eu nu mă dau niciodată bătută. Pasul următor: o sun pe mama, îi spun să ia fromos un căcățel de mâță în geantă și să meargă cu el la doctor. Mama, de bună credință, sună mai întâi la cabinetul veterinar unde Piti fugise, se sufocase, fusese prins și îndopat cu anitibiotic. Acolo, o domnucă răgușită, întreabă sec: Da-i Parvoviroză? (Acum eu sunt conștientă că numai iubitorii de animale și nebunii ar citi așa ceva, întâmplarea face că eu fix lor mă adresez). Mama: Nu, doamnă. Domunca: Păi revin eu cu un telefon, când mă lămuresc. Bineînțeles că telefonul nu a mai sunat, iar mama, a doua zi, a luat căcățelul în geantă și a plecat cu el să-l plimbe. Ajunsă la fața locului, la cabinet, constată că nimeni nu știa despre ce vorbește. I s-a sugerat să ia căcățelul și să meargă cu el la Spitalul de Boli Infecțioase să explice acolo că ce și că cum. Acum, suntem noi nebuni în familia asta, dar ideea de a te duce la ditamai Spitalul de Boli Infecțioase nu prea ne surâdea.

Soluția provizorie: iau eu cabinetele veterinare din Galați și încep să sun. Dintre cele mai incredibile răspunsuri, următoarele sunt în top:

– Da mâța e moartă, vreți autopsie?

– Da de ce vreți să știți că are așa ceva?

– Noi nu facem așa ceva la noi la cabinet.

Soluția intermediară: Pleacă sora mea cu mâța în geantă, o geantă aurie și foarte ochioasă, la doctor. Acolo, nenea doctoru îî dă o pastilă pentru deparazitat să i-o îndese a mea soră mâței pe gât și a doua zi să caute frumos în caca după viermi. Păi viermii sunt microscopici, păi cum să-i văd eu?

Soluția intermedirară spre finală: Ia soră-mea din nou mâța în geanta aurie-ochioasă și merge la alt doctor. Acolo Piti e ascultat la plămâni vreme îndelungată. Poate are bronșită. Poate are viermișori, se va face și analiza. Trebuie să ia 3 săptămâni antibiotic. Adică, din 13 aprilie, mâța asta se hrănește cu antibiotic regulat. Râia de pe urechi nu e râie, e ciupercă. Trece de la sine. Dar mâța va rămâne tot timpul sensibilă, fiindcă a fost traumatizată prea tare de semenii mei umani. Așa, că-i distractiv.

Mă întreb eu, retoric, cine vrea o mâță slabă, cu ciupercă pe urechi, cu un gât care hârâie, o mâță fără voce, care probabil că va rîmâne cu astm și c-o privire pierdută? (Partea asta e pentru semenii mei).

Eu știu că Piti e un campion, un supererou, care-a supraviețuit semenilor mei, care iubește înmiit față de ce îi oferim noi, care cârâie și nu toarce, care nu miaună, pentru că nu vrea să ne dea de gol: ce ființe absurde suntem noi oamenii.

Mulțumesc mult Diana că ai făcut afișul ăsta:

 

Pe voi restul, vă invit să poftiți.

 

 

 

Advertisements

2 responses to “Pitagora – Pisoiul suprem

  1. Raluca says:

    Sa stii ca si eu am avut matza miiica de tot si slabanoooaga si prapaduita. Cand nu tusea, stranuta, si cand nu stranuta, respira greu. Cuconita nu fusese traumatizata, dar fusese abandonata de foarte mica si acolo unde fusese in foster, inainte sa vina la mine, fusese cam frig. In fine, era vai de steaua ei, nu stiam cui sa i-o dau sa fiu sigura ca are grija de ea. Si s-a dus parintii ai mei unde 1. e mai bine izolata casa 2. e mai curat aerul, ca e mai aproape de munte si ei nici nu fumeaza. si acuma este….o minune de pisica, sanatoasa, frumoasa!
    Cateodata…li se schimba norocul cand li se schimba locul:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: