Gânduri printre rânduri

În grădiniță aveam o colegă frumoasă-frumoasă, cu părul lung și blond, prins mereu într-o coadă perfectă. O chema Cristiana și mi-ar fi plăcut pentru o clipă să fiu ea, să fiu eu cea mai frumoasă, să mă tragă pe mine băieții de coadă, să-mi zâmbească mie educatoarea, chiar dacă eram altcineva.

În clasele I-IV aveam o colegă pe care o ducea și o aducea tot timpul bunica de la școală. Era o bunică elegantă, cu un coc mare și întodeauna fixat până la ultimul fir de păr. Îmi plăcea bunica aceea, deși toată lumea spunea că e severă și e un pic plecată de acasă.

În generală am avut perioada aceea specifică vârstei în care mă plăceam extraordinar de tare, în sensul în care mi se părea că numai ce fac eu e bine, că numai eu știu adevărul absolut. Aveam părul lung-lung și clămițe de toate formele și culorile. Eram rebelă și testam toate minunile lumii, mi se părea că totul mi se cuvine.

În liceu am cunoscut pentru prima oară noțiunea de orgoliu și m-am îndrăgostit de ea. Eram orgolioasă, țineam la ego-ul meu și nu lăsam pe nimeni să mă contrazică. Mă lăsam dominată de el, era oglinda din poveste, care mă arăta cea mai cea din lume. Nu vedeam că pe zi ce trece mă deformez mai tare, nu înțelegeam că toate temerile și frustările mele și-au găsit scut în orgoliu, numai că scutul ăsta nu mă proteja, ci mă strângea pe zi ce trece tot mai mult, făcându-mi sufletul s-o ia la goană prin lume.

În facultate, situația s-a ameliorat, dar tot mi se părea un gest nobil din partea mea să bag orgoliul la înaintare, să-mi fac din mândrie un pretext și să mă refugiez în mine, acolo mă puteam consola cu eșecurile mele și aveam și o scuză.

Sunt câțiva oameni care și azi mă bântuie, care m-au trezit la realitate.

E un om în vârstă, care s-a pus pe bancă lângă mine, și mi-a povestit toată viața lui. O înșiruire tristă de evenimente, un lucru declanșat de altul și o perecehe de ochi ce ascundeau toată blândețea din lume. Mi-a spus povestea și-a plecat și m-a lăsat acolo pironită locului. Văzuse în ochii mei orgoliul și a vrut să mi-l domolească.

O altă persoană am cunoscut-o la un curs. Se bâlbâia și nu știa nici să scrie cum trebuie. Voia să facă un proiect social și eram scandalizată că un om care-i la master habar n-are să lege două cuvinte. Era venit din casa de copii și spera să schimbe sistemul din interior.

Pe tren am avut norocul să întâlnesc o femeie de 58 de ani care considera că de-abia la 60 de ani intri în vârsta a treia. Voia să schimbe colțul ei de lume-n bine și avea cel mai frumos zâmbet posibil. Nevăzătoare, c-o soră violată la Revoluție, care a născut un copil ce ținea neapărat să-și cunoască tatăl, cu un anevrism în colțul ochiului stâng. Mi-a mulțumit că a avut cu cine să stea de vorbă.

Am fost la film cu copii de țigani, mici și speriați și extrem de liniștiți, pentru cum mă așteptam eu că o să fie. Unul dintre ei dorea să îl țin în brațe și râdea linștit de câte ori era lângă mine.

Cu un băiat care iubea băieții am stat ore în șir să povestim de pictură și despre visele și așteptările lui proiectate într-o pensulă. Am colorat atunci multe prejudecăți și le-am transformat în păsări care-au zburat departe de mine.

Cu o femeie abuzată de soț am învățat că orice poate fi luat de la capăt și că orgoliul taie-n carne vie.

Am luat și eu niște palme. Unele încă au urme, altele le-am șters fără să clipesc. Încerc să nu mai judec, încerc să trăiesc și să nu mă înverșunez. Toate astea au venit peste mine fiindcă, în ultimul timp, am uitat de modestie. Am uitat să fiu modestă și am uitat să fim modești.

Și-aș vrea să mă opresc o clipă și să mă ascund în oamenii ăștia. Să tac și să mă tacă. Nimic nu-i mai frumos decât tăcerea uneori.

 

 

---