e o senzatie ciudata, ca ma impac eu cu mine. atat pot, atat vreau, daca vreau mai mult, sunt in stare. trebuie sa fac tot ce pot sa-mi fie bine, chiar daca asta inseamna prea mult. m-am gandit ca o sa ies cu valiza si o sa strang priviri, zambete, senzatii, soapte, vocale si consoane si cu ele o sa imbogatesc pe cineva. poate vrea.
vreau la dosiq! tot ce imi trebuie acum este indiferenta ei adorabila!!!!! cand vreau sa o alint. si cu toate astea, dosiq ma iubeste cel mai mult
oki. senzatia de regret e tot mai mare. de ce am spus, de ce am facut. da’ eu stau calma si ma uit la calculator. si el se uita la mine. parafrazez: ce bine ne simtim noi intre noi masinile! pai, de maine o sa fac totul cum trebuie. ca doar toate incep de maine
hmmmm! incep sa cred ca nu mai exista sinceritate decat la animale…. oare chiar toti mint, se prefac si se ascund? mda, da nici eu nu-s mai breaza 
asa ca de ce ma astept la altceva?
Dora 's WonderNotLand 