Nevroze

Aveam un tricou larg și lung când eram în liceu. Pe el scria Face your Fears. Sunt un om care are îngrozitor de multe frici. Mă pândesc noaptea dintr-un colț de cameră, ziua îmi respiră în ceafă la fiecare pas. Trebuie să mă opresc periodic, să inspir și să expir, ca să merg mai departe. Pe măsură ce eu cresc, cresc și ele cu mine. Într-o zi o să mă înghită, o să-mi devina un al doilea strat de piele și lumea nu o să mă mai recunoască.

Azi mi-e frică de țară mai tare ca niciodată. E prima oară când simt concret cum aș vrea să plec și să nu mă mai întorc. Să nu mai fiu nevoită să deschid televizorul sau orice altă sursă de informație și să citesc aberații. Să nu mai văd clovni. Să nu mai văd oameni în mizerie care se maimuțăresc într-o disperare penibilă sperând că, așa vor câștiga capital de simpatie, și vor ajunge mai sus.

Recent, o prietenă a făcut aproximativ 10 ore până la Brașov cu trenul. Liniile s-au încălzit de la vară, de la soare. A stat patru ore la 30 de kilometri de Brașov și n-a venit nicio locomotivă s-o înlocuiască pe cea defectă. Soarele a tras-o în spate. Lumina a orbit-o, cum ar veni.

M-am dus să-mi iau mâncare. Aceeași voce plictisită mă făcea să mă simt vinovată că am deranjat-o din contemplatul nimicului cu dorințele mele. Cu toate că-mi plăteam dorințele.

Mi-e imens de greu să trăiesc decent. Financiar spun. Și asta nu pentru că aș fi incapabilă, deși de multe ori îmi suspectez fricile că mă lucrează tacticos pe la spate. Mai degrabă, îmi râd în față.

De multe ori am zis să-l ia naiba de sistem. Nu te poți pune cu el. Prieteni grijulii mi-au spus că mă consum mult pentru multe. Că nu pot face totul și că trebuie să selectez. Bănuiesc că era tot mâna fricilor.

Cineva mi-a zis că sistemul o să mă doboare mereu, dar că eu trebuie să lupt. Clișeu.

Fricile ăstea ale mele mă împing să dansez pe linie și să nu-mi pierd niciodată echilibrul. Ele mă conving că oriunde m-aș duce, o să le iau cu mine. Că degeaba fug, tot o să mă ajungă din urmă, să-mi pună piedică.

Norocul meu este că tot fricile ăstea mă fac să dansez. Să dansez de una singură, de parcă totul e al meu. Cred că toată nebunia mea dansează până la epuizare. Și exact datorită ei, viața mea e mai frumoasă.

---